Monday, April 23, 2007

Discromatopsia şi drepturile cetăţeanului în România



“Ca să nu mai fim semicetăţeni, trebuie să ne luăm libertatea de a pretinde să fim trataţi drept cetăţeni cu drepturi depline, chiar şi atunci când nu posedăm puteri depline. Altfel spus, fiecare dintre noi trebuie să iasă pe cont propriu din minoratul a cărui vinovăţie o purtăm tot noi. Numai în acest mod vom ajunge să formăm o societate, încetând să mai fim o simplă populaţie.”
Horia Roman Patapievici



Preambul

Povestea începe pe vremea copilăriei mele, când împreună cu prieteni sau cu mama mergeam să culegem ciuperci, şi, lucru de neînţeles pentru mine la vremea aceea, şi generator de frustrare, era faptul ca găseam întotdeauna foarte puţine, dacă nu deloc. Altădată, când căutam prin iarbă frăguţe, cu ciudă observam ca cei care căutau împreună cu mine duceau mâna la gura să savureze minusculul fruct mult mai des decât o făceam eu. Sau, întrebările mele hazlii despre culoarea verde a vreunui obiect vestimentar care nu era tocmai verde. Sau suita pe care am făcut-o odată la un joc de rummy, seara, la lumina de bec, care conţinea piese colorate (şters) şi verde, dar şi roşu.

Aceste întâmplări au rămas împrăştiate în mintea mea fără vreo logică, şi fără să bănuiesc cât de cât că ar putea fi legate cumva. Prima supriză majoră legată de felul în care văd ochii mei lumea a venit la vârsta de 14 ani, la pregătirea dosarului pentru admitere la liceu, când am fost controlat la oftalmolog pentru vederea cromatică. Am aflat cu mirare că am discromatie parţială, şi că nu pot să candidez la toate cele 5 profiluri ale Grupului Şcolar de Transporturi Căi Ferate. Doar două au putut fi scrise pe listă. Prima era informatica, la care am şi intrat, domeniu în care am ajuns să şi lucrez până la urmă.

O confirmare a diagnosticului pus în liceu a venit la recrutare, când am văzut din nou ciudatele combinări de cerculeţe colorate, şi dârele ceva mai evidente care trebuiau să formeze o cifră, dar care nu se lăsa văzută clar de ochii mei. În afara câtorva incidente hilare legate de tentativa de a cumpăra un produs despre a cărui culoare se pare că nu cădeam de acord cu vânzătoarea, nu îmi amintesc ca această minoră afecţiune să-mi fi influenţat într-un mod neobişnuit existenţa. A, mai ţin minte că anumite cifre şi litere roşii scrise pe hârtiile lucioase îmi păreau că ard, nu le vedeam conturul clar, şi chiar şi privirea îndelungată a lor mi se părea obositoare.

În vremuri mai recente, m-am gândit că mi-ar prinde bine să fac şcoala de şofer profitând de perioada calmă şi neaglomerată a vieţii de tânăr căsătorit. Ştiam dinainte că voi întâmpina probleme, şi aveam în minte şi soluţiile nerezonabile şi care nu mă consolau deloc, în genul “lasă că o să conducă soţia”, sau “poate aranjezi cumva”. M-am îndreptat plin de speranţă totuşi la o cunoscută şcoală de şoferi din oraş, şi înainte de a începe cursurile, le-am spus problema mea, şi ei mi-au recomandat un cabinet medical care să mă investigheze la un nivel competent şi să decidă dacă pot să fiu măcar şofer amator. Doamna de la cabinet m-a îndrumat spre un medic oftalmolog specialist, care mi-a pus în faţă cunoscutele planşe Ishihara, şi pe lângă asta, a trebuit să identific culoarea razelor emise de un aparat care simulează lumina crepusculară. Amabil, medicul a reluat procesul de identificare a culorii luminii şi a doua oară, deoarece, mi s-a spus pe urmă, nu am numit corect culoarea portocalie şi pe cea verde. Prima am confundat-o cu roşu iar a doua cu alb.

Un puternic sentiment de frustrare şi de nedreptate m-a cuprins după ce am primit biletul de analiză, pe care scria inapt şofer. Am început foarte curând să caut informaţii despre afecţiune, să cunosc cât mai mult despre cauzele acesteia, problemele pe care le poate genera unui şofer, şi situaţia discromaţilor din statele europene şi din America. Am întâlnit în mediul virtual al internetului un camarad de “suferinţă”, şofer în America, dar care întâmpinase la rândul lui probleme în România. Colaborând cu el prin schimburi de informaţii, consultări, şi din căutări personale, am aflat despre lipsa restricţiilor din alte state, despre ordinele Ministerului Sănătăţii care iniţial includeau discromatopsiile în lista afecţiunilor incompatibile cu calitatea de şofer amator, dar care ulterior au fost excluse, şi am cunoscut cazuri recente de discromaţi declaraţi inapţi. Am învăţat despre natura ereditară a acestei afecţiuni, despre modul în care ochiul uman percepe culorile, despre lipsa tratamentului, şi faptul că nu toate discromatopsiile sunt la fel, ci există diferite subclasificări, în funcţie de componenta de culoare percepută diferit. Am aflat despre teoriile recente care spun că la discromaţi percepţia anumitor receptori de pe retină este deplasată mai degrabă decât redusă, şi că la mine e vorba (cel mai probabil de o formă) de deuteranomalie, adică percepţia verdelui e deplasată spre roşu, ceea ce explică de ce am spus la test că acel verde deschis este alb, şi portocaliul roşu (cei cu deuteranomalie se pare că percep componenta verde mai slab şi cea roşie mai puternic).

Toate cercetările noastre s-au concretizat într-un memoriu pe care îl supun atenţiei Ministerului Sănătăţii, medicilor oftalmologi, instituţiilor statului cu competenţă în acestă problemă, şi tuturor persoanelor care doresc să cunoască acest lucru cel puţin interesant despre un procent semnificativ din populaţia României.

Vasile Tomoiagă



Memoriu

Scrisoare deschisă, către:

Ministerul Sănătăţii Publice

Comunitatea medicilor oftalmologi


Există o anomalie genetică numită discromatopsie ce afectează aproximativ 8% din bărbaţi şi 0,4% din femei, care se manifestă printr-o sensibilitate diferită de cea normală la percepţia culorilor, de multe ori fără ca respectivii să fie conştienţi de asta. Studiile ştiintifice au demonstrat ca nu există o incompatibilitate între această anomalie şi capacitatea de a conduce în siguranţă un autoturism. Cu toate acestea, spre deosebire de multe state din vest, în ţara noastră persistă o discriminare destul de răspândită faţă de persoanele afectate de discromatopsii, manifestată prin declararea acestora ca fiind inapte de a conduce o maşină, cu toate că legile în vigoare nu includ aceasă anomalie în lista afecţiunilor incompatibile cu calitatea de şofer amator.

Discromatopsia (uneori numită discromatie, dar şi daltonism - vezi Anexa 1 pentru definirea termenilor) este caracterizată în general de incapacitatea de a distinge corect diferenţele mici între anumite nuanţe de culori (cel mai adesea nuanţe de roşu şi verde), de obicei apropiate în spectrul vizual. Aceasta este o afecţiune netratabilă, moştenită genetic, datorată deficienţei celulelor fotoreceptoare aflate pe retină responsabile de vederea diurnă (conuri) în a filtra corect una din cele trei componente fundamentale de culoare - roşu, verde şi albastru (vezi Anexa 1 pentru detalii).

Pentru a elimina posibile ambiguităţi şi confuzii, dorim să clarificăm faptul că dacă o persoană este discromată, acest lucru nu înseamnă că nu distinge culorile, sau că nu distinge roşul sau verdele, sau încurcă roşul cu verdele. Este adevărat că sunt cazuri în care o persoană nu face absolut nici o deosebire între aceste două culori, însă acestea sunt extrem de rare. Persoanele discromate nu au în general dificultăţi în a vedea culoarea roşie sau verde a semaforului. Nu vor confunda o maşină roşie cu una verde, şi întotdeauna vor vedea maşina sau pietonul, indiferent de culoarea maşinii sau a hainelor pietonului. Persoanele cu discromatie întâmpină foarte puţine dificultăţi în a îndeplini sarcini care implică percepţie normală a culorilor. Foarte mulţi discromaţi nu conştientizează decât foarte târziu faptul că percepţia culorilor la ei diferă în vreun fel de percepţia normală. Pur şi simplu întâmpină dificultăţi în percepţia diferenţelor mici ale nuanţelor de roşu, portocaliu, galben şi/sau verde ale spectrului color. Este posibil de exemplu ca un discromat să nu poată determina cu exactitate ce culoare are lumina unui bec de la un avion care zboară noaptea la depărtare, dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu culorile semaforului.

Pentru a diminua efectele deficienţei de percepţie a culorii, discromaţii se bazează mai mult pe alte proprietăţi ale spaţiului vizual, deoarece identificarea obiectelor nu se face numai după percepţia elementului cromatic, ci şi după luminozitate, contrast, poziţie, formă, context. Tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu deficienţe de perceptie a culorilor, în ţările dezvoltate se suplimentează cantitatea de informaţie non-cromatică care ajunge la participanţii la trafic. Ca exemplu, poziţiile lămpilor roşu, galben şi verde sunt standardizate. De asemenea, culoarea semafoarelor de trafic este intensificată, iar nuanţele sunt mutate către culori din spectru care sunt mai uşor perceptibile. Astfel, se foloseşte verde-albastru, şi nu verde-roşu, iar în unele ţări europene, mărimea lămpii roşii este accentuată, pentru a fi vizibilă de la o distanţă mai mare.

Diferenţele între discromaţi şi persoanele cu vedere normală se pot observa la examinarea cu testele cromatice Ishihara. Acestea nu imită însă combinaţii de culori cumune din viaţa reală, ci au fost concepute artificial pentru a depista deficienţele de percepţie a culorilor. Aceste teste au fost publicate pentru prima dată în 1917 de către Dr. Shinobu Ishihara, profesor la Universitatea din Tokyo. Studiile făcute până în prezent arată că aproximativ 8% din bărbaţi şi de 0,4% din femei au o formă sau alta de tulburare de vedere legată de percepţia culorii. Exista o variabilitate în funcţie de zona geografică sau alţi factori, însă procentele la bărbaţi variază între 5 şi 12 la sută [1, 2, 3]. Pentru că discromatopsia are cauzalitate genetică, există uneori grupuri de indivizi, de obicei din populaţii închise, la care incidenţa este mult mai mare (Ungaria, Scoţia, etc). Insula Pingelap este un caz special, unde ~8% din populaţie este acromată [1, 12].

În vestul Europei şi în Statele Unite ale Americii, testele Ishihara precum şi altele (lanterna Farnsworth, etc.) se folosesc în continuare pentru a identifica persoane cu deficienţe cromatice, de obicei în momentul în care acestea aplică pentru locuri de munca la care percepţia culorii este critică pentru îndeplinirea sarcinilor, cum ar fi:

  • poliţie - recunoaşterea culorii unei maşini sau a elementelor de imbrăcăminte, etc
  • armată - coduri specifice de armament, ranguri militare, semnale specifice, etc
  • navigaţie aeriană - recunoaşterea simbolurilor de bord
  • tehnică electronică - codarea cu culori a pieselor electronice
  • arte vizuale – recunoaşterea diferenţelor subtile între culori într-un print, poză, imagine TV

Aplicarea testelor pentru evidenţierea abilităţii de recunoaştere a culorilor se face doar în locurile în care aceasta este absolut critică şi indispensabilă. În SUA se permite chiar şi pilotarea unui avion, inclusiv comercial, pentru persoane cu deficienţe cromatice, eventual cu restricţii de a zbura noaptea [13], iar în unele tări nu se cer nici un fel de abilităţi cromatice pentru a obţine un carnet de conducere pentru amatori [7].

În România, tot mai multe persoane de sex masculin sunt declarate inapte pentru a fi conducători amatori de autovehicule, din cauza discromatiei totale sau parţiale cu care au fost diagnosticaţi, demonstrate prin inabilitatea de a distinge cifrele înscrise pe planşele cromatice Ishihara (vezi Anexa 2). Nu de puţine ori se întâmplă ca persoana supusă diagnosticarii să încurce una sau două culori, în condiţii de luminozitate specială, adică lumină crepusculară (cel mai adesea portocaliu/roşu, şi alb/verde). În condiţii normale de trafic persoanele discromate nu raportează probleme în a face aceste diferenţe de culoare, ba mai mult, şoferi cu mulţi ani de experienţă şi cu zeci sau sute de mii de kilometri parcurşi atât în România cât şi în afară, recunosc că nu au avut parte de evenimente rutiere deosebite, afecţiunea lor neîmpiedecându-i să fie participanţi responsabili la trafic.

Dorim să amintim că dreptul de a conduce un autovehicul îl are fiecare cetăţean a cărui sănătate fizică şi mintală nu pune în pericol real siguranţa circulaţiei rutiere. În timp ce în SUA şi în multe ţări europene se fac eforturi serioase pentru a integra cât mai bine în sistemul de învăţământ şi în societate copiii şi adulţii cu deficienţe în percepţia culorilor, în România se menţine de facto aceasta discriminare inclusiv pentru forme uşoare, în care individul percepe clar culorile fundamentale.

Este interesant de urmărit istoricul legilor din ţara noastră care tratează această problemă. Astfel, în ordinul Nr. 87 din 03/02/2003, Anexa 1, paragraful Oftalmologie, la numărul 4, discromatopsiile sunt incluse în lista afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie. La scurt timp după aceasta (12/4/2003), apare un nou ordin, 350/2003, care îl modifică pe cel anterior, şi înlocuieşte lista afecţiunilor. În mod îmbucurător, discromatopsiile au fost eliminate. Acest ordin, care este în vigoare la această dată, elimină de jure discriminarea faţă de persoanele care doresc să fie şoferi amatori, dar au discromatopsii. Astfel, problema s-a mutat de la litera legii în cabinetele medicale, lăsând la latitudinea medicilor oftalmologi decizia privind impactul aptitudinilor cromatice în actul condusului ale persoanei examinate. În practică, din păcate, discriminarea se păstrează la grade înalte. Persoane care au reuşit cândva să obţină carnetul, la reexaminare au fost declarate inapte, pe baza testării cu planşele Ishihara. Angajaţi ai unor instituţii de stat au ajuns în situaţia disperată de a fi ameninţaţi cu pierderea slujbei din cauza discromatopsiei, deşi în toată perioada serviciului lor, şi-au îndeplinit sarcinile fără nici o problemă. Persoanelor tinere care doresc să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi li se taie avântul de către medicul specialist oftalmolog, prin declararea acestora inapte, după testarea vederii cu plăcile cromatice şi la lumină crepusculară. Aceste cazuri sunt recente, inclusiv în a doua jumătate a anului 2006, când România se pregătea să adere la structurile Uniunii Europene.

În aceste condiţii, considerăm necesară o discuţie publică pe această temă. Medicii oftalmologi trebuie să înţeleagă faptele concrete privitoare la aceste anomalii minore. Este inadmisibil ca atâţia oameni să fie trataţi superficial şi uşuratic, prin aplicarea fără discernământ a ştampilei de INAPT ŞOFER pe biletele de analiză. Ştim că sistemul medical românesc este departe de a fi perfect, dar îmbunătăţirea lui nu se va face dintr-o dată. E nevoie de paşi mici, pe care fiecare persoană trebuie să şi-i asume. Nu putem schimba practica unei ţări întregi, dar putem îmbunătăţi practica personală. Putem sa ridicăm probleme pentru dezbateri amiabile, putem sa analizăm date şi statistici, putem sa examinăm practicile ţărilor mai dezvoltate decât noi, şi sa adoptăm şi sa adaptăm specific acolo unde vedem că este nevoie de schimbare, ba mai mult, acolo unde vedem ca interesele oamenilor sunt tratate superficial sau chiar discriminatoriu. Nu dorim să spunem că discriminarea este cu rea intenţie. Nicidecum. Credem mai degrabă că este vorba de inerţie, din cauza practicilor care s-au statornicit de foarte multă vreme, din timpurile comunismului până în zilele noastre. Credem ca este vorba de lipsă de interes, din cauză că cei care deţin decizia nu sunt direct afectaţi, şi nu văd necesitatea şi urgenţa schimbării unor proceduri. Cu toate acestea, trăim din fericire într-o societate democratică, care este capabilă să genereze practici şi legi drepte, prin dezbateri şi discuţii publice, prin conştientizarea nevoilor individuale şi comunitare, prin cântărirea atentă a faptelor şi a consecinţelor, şi prin reevaluarea procedurilor împământenite.

Suntem de părere că instituţiile din ţara noastră trebuie să se adapteze la cerinţele unei societăţi moderne, şi în acestă chestiune particulară să îşi armonizeze practicile cu cele din ţările membre ale Uniunii Europene. Dacă este perfect legal ca un cetăţean conducător auto al Uniunii Europene să intre pe teritoriul ţării noastre fără a i se face la graniţă un test Ishihara, considerăm că este de bun simţ ca şi cetăţenii români să se bucure de aceleaşi drepturi în ţara lor ca şi vizitatorii. De aceea supunem acest memoriu atenţiei celor investiţi cu autoritate în această problemă, pentru ca autoritatea lor să fie folosită cu responsabilitate şi în folosul cetăţenilor.

Avem încredere că medici oftalmologi din România au capacitatea de a analiza corect şi imparţial datele, în ceea ce priveşte capacitatea de a conduce un autovehicul a persoanelor cu deficienţe cromatice, şi pot lua măsurile necesare eliminării condiţiilor discriminatorii. Este de datoria acestora să studieze cu mult mai mare atenţie problema diferitelor forme de deficienţă cromatică, să reevalueze impactul pe care aceastea îl au în actul conducerii unui autoturism, şi dacă impactul negativ este neglijabil sau inexistent (lucru demonstrat de mulţimea de şoferi amatori cu discromatii din diverse state europene şi SUA, şi chiar România), atunci aceastea să nu mai fie considerate impedimente în calea obţinerii permisului de conducere amator. Sperăm că motivul pentru care nu s-a făcut asta până acum ţine mai degrabă de lipsa de informare, neglijenţă şi inerţie. Dar când vorbim despre drepturile a opt (8) procente din populaţia de sex bărbătesc a României, neglijenţa nu mai este o opţiune. Un calcul simplu ne arată ca este vorba despre aproximativ 800.000 de bărbaţi, adică cel puţin un jumătate de milion de bărbaţi adulţi, nu de un procent sec într-o statistică oarecare. Fiecare din aceste persoane este un caz personal şi poate constitui o dramă la propriu pentru cel afectat. A spune cu nonşalanţă că aceşti oameni nu au dreptul să conducă un autoturism este o condamnare la imobilitate pentru ei, şi o discriminare de proporţii. Bine-intenţionata şi des-auzita frază "Lasă că va conduce soţia" nu ne este de nici o consolare, iar rezolvarea în stilul clasic românesc nu este o opţiune. În ţările dezvoltate, unde s-au efectuat studii ştiinţifice solide, s-a demonstrat fără drept de apel că discromaţii nu constituie un pericol sporit pentru circulaţia publică [7, 8, 9, 10]. Capacitatea de a conduce un autovehicul poate înseamna diferenţa între a fi apt de muncă şi a fi şomer, între a fi mobil şi a fi "sechestrat", între a fi 100% funcţional şi a fi "handicapat". De aceea dreptul de a conduce un autoturism, de a obţine acest carnet categoria B, în ţările cu tradiţie rutieră nu poate fi grevat de incapacitatea de a distinge corect anumite nuanţe de culori, în condiţii speciale. Discromat fiind, ţi se poate interzice să devii controlor de trafic aerian, poliţist, şofer de autobuz sau şofer profesionist, în ţările dezvoltate, UE, Canada sau SUA. Nu ţi se poate interzice însă să conduci ca şofer amator [7].

Credem ca testarea în vederea depistării discromatopsiei este benefică si necesară, şi ar trebui facută încă din clasele primare. Copii care suferă de această anomalie pot întâmpina uneori dificultăţi ale căror cauze nu le bănuiesc, la materiile la care recunoaşterea şi discriminarea culorilor joacă un rol important, cum ar fi desenul, chimia - experimente care necesită observarea culorilor unor lichide sau flăcări, fizică optică - observarea culorilor în care se descompune lumina albă, electronică - recunoaşterea codurilor de culori, etc. Considerăm că o educaţie minimală a elevilor discromaţi este necesară pentru ca aceştia să cunoască natura acestei minore afecţiuni, cât şi eventualele probleme cu care s-ar putea confrunta. Credem că este foarte importantă menţinerea testării şi la examenul medical pentru şcoala de şoferi, dar în cazul în care se aplică pentru permis amator, rezultatul să fie mai mult informativ decât eliminatoriu.

În final, merită sa reflectăm la observaţia pe care o fac medicii de la Academia Americană de Oftalmologie, la pagina de Cerinţe vizuale pentru condus [7]:

Permisul de a conduce o maşină pe drumurile publice este mai degrabă un privilegiu decât un drept. Acest privilegiu nu ar trebui să fie (acordat şi *) extins în mod indiscriminatoriu.
Cu toate acestea, într-o societate în care autoturismul personal este principalul şi deseori singurul mijloc de transport, anularea dreptului de a conduce rezultă în dificultăţi personale excepţionale, şi acordarea permisului nu ar trebui să fie refuzată fără o justificare clară.

În numele celor peste un jumătate de milion de bărbaţi adulţi români afectaţi,

Vasile Tomoiagă,

25 de ani, discromat (deuteranomalie), inapt şofer în România

email: vasile.tomoiaga_at_gmail.com

tel: 0744-119799

adresa: Lombului 3, ap. 101, Cluj-Napoca 400227, Cluj


Radu Popescu,

29 de ani, discromat, şofer auto în SUA

email: discromat_at_gmail.com


* cuvintele dintre paranteze nu apar in textul original

Notă: referinţele se pot consulta în Anexa 3




Anexa 1. Clasificarea deficienţelor cromatice



Deficienţele cromatice poartă mai multe nume, uneori folosite pentru a desemna acelaşi lucru. Cel mai cunoscut termen este daltonism, şi apoi discromatopsie sau discromatie. Deşi unii folosesc termenul daltonism pentru toate formele de deficienţe de percepţie a culorilor, acesta se referă în special la discromatiile de tip roşu-verde, anume, deuteranopii şi protanopii. Mai jos vom folosi termenul discromatopsie pentru a desemna toate tipurile de deficienţe cromatice (în engleză: colorblind, colorblindness). Aceste deficienţele sunt date de anomaliile care apar în celulele fotosensibile, aflate pe retină, în partea din spate a ochiului. După nume, Protos, Deuteros şi Tritos sunt denumirile celulelor con care conţin pigmenţi vizuali sensibili în domeniul lungimii de undă lungă, medie şi scurtă (culorile roşu, verde, albastru). Prin combinarea mesajelor care vin de la fiecare din cele trei seturi de celule con, omul percepe varietatea largă de culori pe care le vedem în mod normal [1].

Unei persoane care suferă de discromatopsie îi funcţionează anormal unul sau mai multe seturi de celule con. Anormalitatea se manifestă prin deplasarea (până la suprapunere) a domeniului lor de sensibilitate, astfel încât conurile responsabile cu verdele îl percep spre roşu, şi invers (vezi Anexa 2 pentru exemplificare grafică) [4]. Se poate distinge între mai multe forme ale acestor deficienţe. Cea mai frecventă (99% [2]) este anomalia receptorilor Protos (Protanomalie şi Protanopie) şi Deuteros (Deuteranomalie şi Deuteranopie). Mai rară este defectuozitatea Tritosului (Tritanomalie şi Tritanopie), şi foarte rar pot apărea cazuri unde doar un singur tip de receptor este sănătos (Monocromazie) sau chiar toate cele trei tipuri de receptori sunt defectuoşi, şi numai receptorii responsabili cu vederea de noapte, bastonaşele, funcţionează corect (Acromazie) [1].

Discromatopsia de tip roşu/verde (defectuozitatea receptorilor Protan şi Deutan) este cauzată de anomalia cromozomului X şi este ereditară. Femeile au doi cromozomi X, iar bărbaţii au câte un X şi un Y. Pentru ca o femeie să aibă deficienţe cromatice e necesar ca ambii cromozomi X să poarte defectul (dacă doar unul e defect, cel cu informaţia corectă o rescrie pe cea defectuoasă, în procesul de reproducere), pe când la bărbaţi doar unul (singurul, celălalt fiind Y), aceasta fiind cauza pentru care anomaliile cromatice sunt prevalente la bărbaţi. Se estimează că 8% dintre bărbaţii caucazieni (1 din 12) au o formă de anomalie cromatică de tip roşu/verde, în timp ce la femei procentul este de ~0,4%-0,5%. Anomaliile ereditare ale Tritosului sunt extrem de rare, fiind prezente la ~0,05% din populaţie. Pe baza opiniilor de mult formate, cauza discromatopsie este reducerea sensibilităţii receptorului anormal, deşi noile rezultate ale cercetărilor presupun deplasarea (engleză: shift) domeniului de sensibilitate al acestuia [1]. Această explicaţie recentă este consistentă cu experienţa discromaţilor cu deuteranomalie, pentru care este foarte dificil să diferenţieze în lumină crepusculară sau noaptea, între luminile portocaliu şi roşu, respectiv verde şi alb (explicabil probabil prin accentuarea componentei de roşu a culorii, şi prin atenuarea componentei de verde).



Clasificare şi definiţii. După modul în care omul percepe culoarea, vederea se clasifică în:
1. Tricromată - vederea normală este tricromată – toate cele trei tipuri de pigmenţi au percepţie corectă a culorilor
2. Tricromată cu anomalii - unul (sau mai multe) seturi de celule con au percepţia deplasată (eng: shifted)
Protanomalie - sensibilitate deplasată parţial dinspre roşu spre verde a receptorilor sensibili la lumina roşie
Deuteranomalie - sensibilitate deplasată parţial dinspre verde spre roşu a receptorilor sensibili la lumina verde (cea mai întâlnită, ~5% din bărbaţi)
Tritanomalie - sensibilitate deplasată parţial (probabil spre verde) a receptorilor sensibili la lumina albastră

3. Dicromată – percepţia unui set de celule con este complet suprapusă peste cea a altui set

Protanopie – roşul e perceput ca verde (domeniul de sensibilitate al receptorilor Protos e suprapus peste cel al receptorilor Deuteros)
Deuteranopie – verdele e perceput ca roşu (domeniul de sensibilitate al receptorilor Deuteros e suprapus peste cel al receptorilor Protos)
Tritanopie – albastrul e perceput (probabil) ca verde
4. Monocromată (acromată) - oamenii cu vedere monocromată nu percep (sau percep foarte slab) alte culori în afară de alb, negru, şi nuanţe formate din combinarea celor două (ca şi un film alb-negru)
Acromazie, monocromazie clasică - incapabili să combine culorile, vedere exclusiv în nuanţe de gri (monocromat bastonaşe)
Monocromazie atipică - recunoaştere a culorilor foarte scăzută (monocromat conuri)


Note:

  1. Deşi pentru realizarea acestui studiu s-au depus eforturi semnificative, autorii nu sunt specialişti în domeniul oftalmologiei, şi există posibilitatea (scăzută) ca unele informaţii să nu fie factuale şi/sau actuale.
  2. Pentru compilarea acestui studiu s-au folosit surse de informaţie scrise preponderent în limba engleză, găsite pe internet. Deşi au fost căutaţi aceşti termeni şi în paginile scrise în limba română, s-au găsit foarte puţine resurse care tratează acest subiect. Există două explicaţii posibile: medicii oftalmologi din România încă nu au o prezenţă profesională pe internet prin studii, articole, lucrări, etc., în limba română, sau/şi există efectiv foarte puţine studii şi lucrări în acest domeniu.
  3. Din cauza prezentată la punctul 2, este posibil ca unii termeni de specialitate să nu corespundă exact cu cei folosiţi de lumea medicală românească, deoarece la unii s-a recurs la o adaptare din limba engleză.
  4. Termenul medical ştiinţific folosit pentru a descrie anomaliile cromatice în limba română este discromatopsie. Totuşi, pentru a desemna persoanele discromatopsice s-a folosit termenul discromat, pentru simplitatea pronunţiei, şi pentru că e folosit în mod obişnuit.


Resurse:
[1] http://www.daltonism-ro.com/daltonism_discromatopsie.htm - Daltonismul şi corijarea acestuia, studii făcute de o firmă din Ungaria (în limba română)
[2] http://www.toledo-bend.com/colorblind/aboutCB.html - informaţii despre discromatie/daltonism (în limba engleză)
[3] http://www.iamcal.com/toys/colors/whatis.php - clasificarea discromatopsiilor (în limba engleză)
[4] http://www.firelily.com/opinions/color.html - Reprezentare grafică a percepţiilor normale şi defectuoase




Anexa 2 – Planşele Ishihara; vedere normală şi defectuoasă; reprezentări grafice

1. Placile Ishihara - în fiecare din discurile de mai jos, o persoana cu vedere normală ar trebui să vadă câte un număr. O persoană cu discromatie nu va putea distinge corect unele sau toate cele cinci numere.















Sursa: http://www.toledo-bend.com/colorblind/Ishihara.html

2. Cum văd persoanele cu deficienţe (aproximativ, poate să difere de la individ la individ)

Vedere normală Protanomalie Deuteranomalie




















Vedere normală Protanopie Deuteranopie




















Sursa: http://colorvisiontesting.com/what%20colorblind%20people%20see.htm

3. Reprezentare grafică a percepţiei normale şi defectuoase ale celor trei lungimi de undă de către celulele fotosensibile

1. Percepţie normală 2. Verdele suprapus peste roşu 3.
Roşul suprapus peste verde
















4. Verdele deplasat spre roşu 5. Roşul deplasat spre verde














Note:
1. In figurile 2 şi 3 domeniul de sensibilitate al unui receptor (verde, respectiv roşu) este deplasat până la suprapunere peste domeniul de sensibiltate al altuia (roşu, respectiv verde)
2.
In figurile 4 şi 5 domeniul de sensibilitate al unui receptor (verde, respectiv roşu) este deplasat parţial spre domeniul de sensibiltate al altuia (roşu, respectiv verde)
3. Corespondenţa între figuri şi anomalii este: 2 - deuteranopie; 3 - protanopie; 4 - deuteranomalie; 5 - protanomalie

Sursa: http://www.firelily.com/opinions/color.html (textul a fost tradus în română)



Anexa 3 – Resurse internet

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Color_blindness

Articol despre discromatopsie/daltonism pe Wikipedia, enciclopedia gratuită
[2] http://colorvisiontesting.com/color2.htm

Ce este discromatopsia şi care sunt tipurile ei
[3] http://www.toledo-bend.com/colorblind/Ishihara.html

Teste Ishihara pentru depistarea deficienţelor cromatice
[4] http://colorvisiontesting.com/what%20colorblind%20people%20see.htm

Cum văd lumea persoanele cu deficienţe cromatice
[5] http://www.blackwell-synergy.com/doi/full/10.1111/j.1395-3907.2004.00283.x

Studiu făcut în Italia, Calabria, 2004
[6] http://discromat.blogspot.com

Blog al unui discromat român, şofer auto fără probleme în America
[7] http://www.aao.org/aao/member/policy/driving.cfm

Academia Americană de Oftalmologie, Cerinţe Vizuale pentru Conducerea Autovehiculelor. "...Anumite state testează vederea tricromată, anticipând că aceasta este importantă pentru identificarea corectă a semnalelor din trafic, însă conducătorii auto cu deficienţe de culoare folosesc cu succes detalii, altele decât culorile. Studiile arată că nu există nici o asociere între deficienţa de percepţie cromatică si abilitatea redusă de a conduce (10,15), iar această componentă a sistemului vizual nu trebuie inclusă în testele vizuale, pentru a determina abilitatea unui individ de a conduce fără riscuri."
[8] http://www.optometrists.asn.au/gui/files/ceo854241.pdf

Optimetrist association Australia. În această lucrare sunt atinse mai multe probleme oftalmologice legate de obţinerea carnetului de şofer amator şi comercial în Australia, printre care şi elemente legate de vederea dicromată/tricromată.
[9] http://main.uab.edu/show.asp?durki=20543

University of Alabama at Birmingham, Survey of Ophthalmology
"Deficienţele de percepţie a culorii, doar prin ele însele, nu reprezintă o ameninţare la adresa conducerii in siguranţă."
[10] http://www.springerlink.com/content/u2532g8417513426

Guy Verriest, Oskar Neubauer, Marion Marre and Andre Uvijls – Investigaţii cu privire la relaţia dintre deficienţele cromatice congenitale şi conducerea în siguranţă pe şosea
[11] http://www.hhmi.org/senses/b130.html

Howard Hughes medical institute
[12] Oliver Sacks, The Island Of The Colorblind, ISBN: 0676970354
[13] http://www.leftseat.com/colorvision.htm

FAA (Federal Aviation Administration) medical ceretification. Se explică faptul că FAA (Federal Aviation Administration), efectuează teste de color vision, iar dacă testul nu poate fi trecut, singura restricţie pe care o primeşte pilotul este aceea de a zbura noaptea, sau de a zbura cu aparate care se bazează pe control cu semnale luminoase (eng. "light signal control").
[14] http://www.verkehrsportal.de/fev/anl_06.php, http://www.verkehrsportal.de/fev/fev.php
Codul Rutier in Germania: clasele A, B (plus S triciclu, T tractor etc): nu se menţionează nici un test de culori. Pentru clasele C (camion) si D (autobus, transport de persoane) se face testul cromatic după doua metode, de ex. Ishihara şi Velhagen. Daca pică testul sau există nelamuriri se cere un consult şi mai de specialitate. Dacă pică si aici la culori, D-ul este respins dar C-ul poate primi OK-ul după ce candidatul este informat asupra riscurilor.
[15] Legi româneşti în vigoare. ORDIN nr.350 din 12 aprilie 2003
http://www.parlament.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=42864
http://www.incepator.ro/medicale/Ordinul_350_MSF.asp
[16] Ordinul precedent. ORDIN nr.87 din 3 februarie 2003 (inlocuit de 350/12.04.2003)
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=41997
http://www.medfam.ro/medlex/article.php?sid=407
[17] http://www.firelily.com/opinions/color.html
Reprezentare grafică a percepţiilor normale şi defectuoase (ale lungimilor de undă) de către celulele con a spectrului color.




Anexa 4 – Bilet trimitere

Obs. Pe bilet scrie "Discromatopsie totală", deşi la examenirea din liceu, la 14 ani, scria "Discromatie parţială". Domnul doctor Nistor mi-a spus ca e totală din cauza problemelor şi cu roşul şi cu verdele, deşi în condiţii normale cele două culori îmi apar clar şi distinct. Menţionez că la mine nu e vorba de deuteranopie sau protanopie, ci cel mai probabil e o combinaţie între deuteranomalie (mai puternică) şi protanomalie (mai slabă). Nu ştiu dacă există aparate sau teste care să măsoare clar nivelul anomaliei.